nu pot să cred
scriu despre ploaie cu revoltă
eu, cel ce eram mulțumit odată
că setea îmi crăpa carnea până la os
și tot aveam de unde da și de unde frânge
inima mea era întotdeauna deschisă
umărul sprijin, buzunarul plin
nu spuneam niciodată e prea mult, ajunge
nici nu ceream înapoi
mi se părea firesc acel modus vivendi
unde fericirea altuia era cauza
ruperilor mele de nori
și nu puteam intra iar și iar în ploaie
fără să mă usuc mai întâi
pe dinăuntru