Tu n-ai să știi, iubite,
mai strigă-n mine noaptea,
din asfințituri calpe
se mai adapă sori.

Vânând tăceri eterne,
la cumpănă de ape,
vin cerbi cu stele-n frunte,
din sete de ninsori.

Tu n-ai să știi, iubite,
sub luna hialină,
veghez, autumnală,
la margine de vis.

Se risipește clipa,
se mistuie de taină,
doar liniștea rămâne,
din basmul vechi, nescris.

Tu n-ai să știi, iubite, sub ostenite pleoape,
se desfrunzește vremea, aproape, mai aproape...