Mă trezesc târziu și mi te amintesc din timp.
Îți alint privirea și mă-nchid în sine.
Nu mai este timp pentru răspunsuri,
Rămân o întrebare sau un enunț ilar,
Nu te mai întreb de ce, nu îți mai răspund de când…
Sărutându-ți pasul ți-am lăsat un semn pe gleznă,
Zgâriindu-ți forme de sărut abstract.
Tu te-ntrebi de unde, eu te–ntreb de când ?
Ai ajuns așa departe, încât lipsa nu-ți mai simt,
Ai ajuns așa departe-ncât…și cuvintele acestea
Mi le tot șoptești din sânge
Și ai vrea să-mi ieși din vene și să-mi înroșești tot trupul,
Din acea depărtare atât de aproape,
Am ajuns să nu mai știu…nici de unde nici de când
Ai ajuns tu trupul meu, ai ajuns și sinea mea,
Am ajuns să te renasc și să te ascund în venele-mi pe care…
Parc-aș vrea să le crestez și să-ți sărut privirea.