povestea vieții tale, adunată pe o pagină de jurnal scorojită
tristă din multe puncte de vedere ca o știre din ziarul de seară,
ai crezut că lumea va zâmbi la ideile tale,
ca atunci când treceai pe stradă și observai cum oamenii se îmbrățișau anapoda,
ca într-un zig zag al poveștilor de dragoste cu final banal,
râdeai cu viclenie și îți repetai că fiecare gest are alt sens pentru tine și doar pentru tine,
o poveste unică, ca om printre oameni, dar special pentru cerșetorul ce te vedea cum apăsai pe călcâie vara când purtai pantofi stacojii,
un prinț printre fețele de țărani care nu știau să vorbească elegant,
să privească inteligent și să atragă priviri alunecoase,
ai trecut ca un portativ în dezacord peste multe suflete frumoase, pline de poezie,
o poveste care a început banal ca alte povești de tabloid,
scursă printre magazine reci, bănci, iubiri rapide, telefonate la miezul nopții,
telegrafiată în gândurile unei secretare, ale iubitei uitate la colțul cinematografului,
repetată în fiecare zi din prisma unui actor zeflemitor,
prea trist să-și recompună numărul pentru ochii iubitori de artă,
sad life, ar scrie un ziar de dreapta, parcurgând rapid momentele importante ca într-un cv aruncat la coș,
sad people, ar striga un elev de liceu ce vrea să devină superstar, contemplându-se ore întregi în oglindă,
clipe lungi, plicticoase, strânse într-o memorie prăfuită a unei zeități budiste de birou,
a sad story, cu actori în costume gri, postume,
pași cadențați auziți sec pe o scenă de teatru,
un reflector stins cu încetinitorul pe o dungă de cortină.