E întuneric,
miros de mucegai
și multă umezeală.

Pereții sunt muți,
din piatră masivă
și foarte înalți.

Se aud urlete,
gemete de suferință,
agonie

și voci fără grai
ființe fără viață,
au rămas doar umbre,

necunoscuti
ce comunică
într-un limbaj taciturn.

Șobolani,
ce colindă nestingheriți
în subteran.

Sunt singurii vizitatori
prieteni
și dușmani.

ÃŽn rest
mai nimic,
doar zăbrele și lanțuri

și vise răzlețe,
sau amintiri în ceață
cu miros de parfum.

Ghilotina, sfârșitul suferinței
dacă nu,
pierdut în catacombele destinului.

Sunt ani fără urmă,
identitate fără nume
și zile fără lumină.

Câte suflete
s-au pierdut,
lăsate în bătaia sorții!

Câte lacrimi s-au scurs
în canal, dedesubt
în muzica morții.

Înspăimântatoare,
iși arată și acum
dinții de oțel.

au trecut mulți ani
dar nimic,
nu o poate schimba.

Fiori de gheață,
cu totul în mister
se ascund în necunoscut.