uitați-vă uitați-vă cât de mică m-ați modelat ca și cum nu aș avea genunchi și palme să fug să țip
cum trageți de firul ăsta de inimă nu vă dați seama că puteți să o rupeți prin gaura cheii
voiam să spun că toți oamenii au o singură voce care seamănă teribil cu a mea dar m-am răzgâdit eu nu mai suport cuvinte nici tăcerea
sunt prea grea azi și o să vă sorb tot aerul o să vă bat în toate inimile o să vă plâng toate frustrările
priviți cum vine toamna tiptil ca și cum am veni chiar noi și ne-am apleca deasupra unor ape tulburi și am înțepeni așa
nu îmi amintesc să fi urât toamna doar că acum e prea băgăcioasă (printre artere)
și tot am chef să mă îngrop până la gât în frunze aspre
Doamne,doar nu se gândesc să îmi taie capul în timp ce-mi fac curat printre nervi,nu?
hai să vedeți cum stau între gânduri siameze și mă privesc drept în față
poate vreau să recit o poezie dar continui să privesc atriul în care îmi îngrămădesc mâinile
am evacuat tot ce se putea evacua și am rămas singură într-o inimă cu patru camere
am din nou chef să țip dar nu în cor s-ar duce tot farmecul lăsați-mă pe mine
voi mai plimbați-vă puteți să faceți poze să vă sunați mama să faceți tot ce trebuie să faceți
dar lăsați-mă să țip pentru că niciodată nu m-am priceput la durerea cu lacrimi
și nebunii sunt oameni să nu dați cu pietre în ei dar nu eu nu am revelații
voiam să locuiesc o sâmbătă fără pereți și țipete și prostii contemporane să fie cât noi de largă și încăpătoare și să aducem acolo toate cuvintele care pot să zâmbească
să fie mereu vară
nu o să reproșez nimic nu am ce nu am cui a fost doar o zi ghinionistă ca o pisică neagră
uite că am devenit superstițioasă nu nu o să mă las de prostii
adevărul e că aștept toamna în orice moment și nu vreu să pice pe capul meu când am ochii roșii
parcă trebuie ceva mai solid în jocul ăsta nu-mi amintesc ce nu-mi amintesc să fie un joc dar viața poate fi orice
azi e soprană și-mi joacă piese de teatru iar eu-spectatorul nebun-urlu mai tare ca ea să-i stric reputația