Nu sunt stele pe cer;
rânjetul nostru le-a ucis.
Îmi petrec zilele în beznă
scormonind după uitare,
dar gândul mereu mi-e învins
de amintiri nebune,
de scrâșnetul viu din visare
ori de vreo fiară crudă
ieșită din mlaștini străbune.
Vreau să mă-nchid în gheață
Ca o insectă prinsă-n chihlimbar;
nimeni să nu mai audă
tic-tac-ul ce mă ține în viață,
nimeni să nu aibă habar
de lacrimile mele din noapte,
de furtuna ce mătură-n cale
inima pierdută în șoapte
de îngeri, de demoni, de jale.
Pe cer nu sunt stele,
e doar cenușa din mine
învolburată de rele
și de sângele curs către tine.