Îmi simt gândul auriu-auriu,
ca de nisip/ ce tot aleargă
din clepsidră în clepsidră.
Nici nu mai știu, nu mai știu, nu mai știu
dacă te chem,/ dacă te alung.

Aș vrea să-ți jur că n-o să mai plâng,
dar cine să/ mă țină-n brațe?
Se face iar dimineață
și soarele prin geam este scălâmb;
dar totuși e/ auriu-auriu.

Și dacă tot îmi bântui fiecare vis;
și dacă îți simt brațele întinse către mine
prin lumina verzuie ca de sticlă;
și dacă era real tot ce mi-ai zis:
că primăvara o singură dată vine
prin lumina foșnitoare ca o țiplă;
și dacă simt pe obraz alintul buclelor tale;
și dacă pașii noștri cunosc doar o cale…

Îmi simt gândul auriu-auriu…
Nici nu mai știu, nu mai știu, nu mai știu…
Aș vrea să-ți jur că n-o să mai plâng…
Și soarele prin geam este scălâmb…