Izvor de patimă și nebunie
regăsesc pe chipul tău pierdut în veșnicie
căci inocența -
surâs dulce și fragil -
își pierde urma chiar și-ntr-un suflet de copil.

Dispar aleile
învaluite în parfum de iasomie
printre razele colore ce izbucnesc cu frenezie...
cele ce mereu au dus și duc spre nemurire!

O, vis frumos
pictat pe pânza unui vechi șevalet uitat
de ce dispari și-apari tot neterminat?

Pe lânga lacul plin de umbre și cu apă lină
privesc vrajită norii ce se duc senini,
deși ei sunt de vină
pentru tristele mele amintiri.

Într-o clipă de smintire
fluturi albi zboară-n neant cu dăruire
printre valuri de praf stelar căzute-n amorțire.

Acum dimineața vieții mele e doar ruină.
Mă urc pe-o corabie neagră și pustie,
îndreptându-mă spre-a sfârșitului lumină,
îndreptându-mă spre amara-mi veșnicie.