Tainic visând,
plutesc
cu-aripi de gând,
ziua,
spre zări albastre,
seara,
spre depărtatele astre.

Suflet rătăcitor,
eu zbor
spre tine cu dor,
te caut
rătăcind printre astre,
mi-e dor
de cântul imaculat
ce-l cântai
cândva pe înserat.

Un gând curat,
lumină
din belșug mi-a dat,
cu ea
întuneric s-alung,
prin rază
de frumoasă lună,
coboară
în sufletul meu
să alunge
acea neagra genună.

Tu,
suflet candid,
de întuneric sordid,
lumina cea pură
să-ți fie armură.