mâine o să ne plimbăm mai încet am început să șchiopătez
și las mereu urme în metroul de pe autostradă
azi am plătit cu țipete ordonate în cutii
(gura lui de orator știrb o cerea și le aveam la mine)
mâine poate o să-mi iau mai multe zâmbete
și dorința de a avea locul de la geam
(pe geam se văd întotdeauna cuțitele care lucesc în noapte) dar
o să trișez și o să-i las,de fapt,sângele ondulat
cu numele celor care și-au plimbat(în lesă)capriciile
cu măduva roasă pe spatele meu
(se mai aude încă lătratul frustrat al vieții trăite pe jumătate)
poate aș renunța la plimbările mele
crepusculare printre oameni și orașe
dar trebuie neapărat să lipsesc de acasă
cînd sosesc musafirii