am arghezit o gură de aghiasmă și-am isprăvit un gând curat și gol
lăsând acum parfum mai vechi de ambră și albul pur de nufăr din nămol
și-am arvunit pe frunze și pe cetini și-am legănat tăceri peste dureri
și-un timp trecut mi l-am adus aproape și azi l-am pus pe apele de ieri

am regăsit aici dintr-o privire și gând curat și locul lui demult
și-am desenat pe pânza cea subțire un pas desculț și un altar de cult
am arghezit o gură de aghiasmă și-am mirciuit de-a valma-n rostogol
făcând din frunză solzul unui pește am fluierat prin curtea din ocol


și era ca o strigare ca un gând rătăcitor din ecoul ei din mare se desprinse un cocor
iar din valul ce străbate curmezișul vântului iar s-a prăvălit pe punte rotunjimea gândului


tu zici
și eu te cred
că dzet
e de-nceput
în cele trecătoare
din visu-n care locul
e Tymp de zămislit cărare
și-n care cele ce le lași într-o absență
revin în nesfârșita ei prezență

înspre mare
cu poezia din iulie
când ascultai Leonard Cohen
și te uitai la Original Sin citind
O zi mai lungă decât veacul
(sau poate mă înșel și citeai Toamna patriarhului
Dincolo de morminte sau Un veac de singurătate)
și-n umbra nucului se scuturase liliacul
în fotografia-sepia cu caii, cactușii și cântecul mării















tu nici nu știi ce ravagii ai făcut prin hârtii
și acum ea întâmplarea
își face de cap imitând marea
iar el impresie de țărm
un semn de carte
și-o mică și nebăgată de seamă întâmpinare
pe-o altă cărare
mai nouă ca gândul dimineții
mai simplă ca albul tristeții


vezi și tu cum se fac nodurile
cum se scriu singure codurile
cum se adună Infinitul mare cu cel mic
cum zero înseamnă mult mai mult decât nimic
și dincolo de trei și poate cinci
un șapte e din șoaptele din vinci
ca un parfum și-un rotocol de pipă
un fulger și-o cărare prin risipă

Constanța, 9 octombrie, 2008
(Joi, când servitoarele și soldații aveau liber)