N-am să-ți mai intru-n grații doamnă
Nici de s-ar întâmpla să cadă undeva un Soare,
Cred în lumina ce se-ascunde-n piatră
Precum un gând îmbălsămat ce vrea să zboare.

Tu poate crezi că lumea-ceasta e nebună
Eu n-am să sparg statuia unui crez
Dar când auzi un înger răstignit în beznă
E semn că-naripații se preling din cer.

Și nu mai sta indiferentă ca o mare,
Arată-le că te frământă, că te dor,
Doi zei vor duce moartea la plimbare
La fiii ei, nu a străinilor.

Pe-aicea dumnezeii noștri au mașini luxoase,
Sunt grași și roșii în obraji, precum pământul,
Nu prea le pasă banul cum miroase
Și nici filosofia unui ceas bătrân, ce-și pierde cântul.