Pe un gherghef udat de lacrimi,
În casa vocilor tăcute,
Te văd țesând goblen de patimi,
Cuprinsă-n visele pierdute.

Feciorul ți-a plecat în lume,
Ursit de ținta vieții sale,
Degeaba-i strigi iubitul nume,
Că te-a uitat, și plângi cu jale.

Mulțimi de cruci, pe pânza deasă,
Într-un tablou se întretaie,
Iar un păianjen sus, în plasă,
Adânc veghează în odaie.

Ai ochii slabi de plânsuri multe,
Și ața-n ac nu vrea să treacă.
Îți chemi păianjenul s-asculte
Povestea vieții ce te-neacă.

Și-ndemânatic, cum i-e firea,
Un fir de-al lui îți va întinde,
Ca tu să-ți depeni amintirea
Ce-n mreje negre te cuprinde.

.........................

În casa șoaptelor duioase
O mamă își așteaptă fiul,
Iar pe goblenul de mătase
Păianjenul își toarce firul.


19 Octombrie 2008