Se scurg ușor, se întind cu dor,
petalele mă dor și norii plâng
îmi uda chipul, mă infior
și trec prin toamna zilele ușor.

Arată-mi calea pentru mine grea,
să fiu ce nu am fost, poate o stea,
o frunză vestejită de iubire
în umbra anotimpului-sfârșire.

Și spune-mi timp nervos de tine,
de forma magică de nemurire,
cum aș putea să te opresc?
să râd de tine, de iubire...