Timpul îmi măsoară prea crud umbrele nopții
și simt cum o clipă se scurge-ntr-o mie de ani.
Fărâme se fac dorintele toate, ambiții
și doare să caut in van fluturași diafani.

Mi-e teamă de noaptea ce-apasă in pleoape,
mi-e teamă de lacrimi, acest amar si nefast elixir,
mă scufund în abisuri cu prea negre si reci ape
renunțând sa respir...

Poate așa o să-mi fie ușor, sau mai bine,
dacă întâi străbat un pustiu.
Poate ca pot sa uit de suflet, de tine
poate. Nu știu...