M-am trezit cu pleoapele lipite de suflet,
într-un abis hain,
printre scheleți de amintire.
La început în visul meu se înecau câini
cu oasele tăcerii
și fiecare pală de vânt se împiedica haotic de trupuri de lut.
Acum am deschis ochii în neștire,
Căutând clipele cu tine la piept…
Imaginile vieții mele se pictează fictiv,
în fiecare dimineață îmbătată de ploi,
petrec zorii cu luceferi plânși
și mă atârn de crengile morții
cu tine de mână.
Te găsesc în peșteri uitate de timp
la braț cu fantasme străine
și mă agăț cu palme de ger
de tine, de un destin absurd,
de mine pierdută printre nori de ruine.

Te aștept să revii în absolutul pierderii în doi…