Mă doare să fiu mai mare, dar și mai mic!
Atunci am hotărât la mijloc ca să fiu,
Să mă înclin pe jumătate și un pic,
Nevoie n-am să joc doar rol de pirpiriu.

Pe scară de mă sui sunt nu doar prudent,
Mai aprig și mai decadent ‘n-acelaș timp,
Să nu resping ce-i bun firesc și sfânt,
Căci treptele sunt putrede și roase de răstimp.

Un vârtej chiar mic, doboară bunul mers-
Nu ști de e a doua oară șansa ce o prinzi,
Faci cu mâna-n disperare, ori te vei simți ars,
Prins în ham te lupți cu nemiloase corzi.

Vezi păstorul ce privește ca pierdut zenitul,
Numai tu invidios, vezi mereu sfârșitul.