Servit pe o tavă de argint cu apa de cleștar,
O bea până la ultima din urmă picătură,
Se minunează ca un copil găsind un dar,
Ce vrea cinsit s-arate că este și nu mai fură.

Ce dar să-l bată-n cuie pe micul prinț hoinar,
Ce suită de mirese cu largi surâsuri vrea!
Cuprind-o mare nebunie feciorelnicia-i sprințar.
Doar una-i zâna nemințită afară cap să-i stea.

Măcar sub hainele domnești ar vrea să aibă,
Dreptatea cuprinsă în dar de la ai lui părinți,
Deschis spre floarea veții lui cea de nalbă,
Alăturea pășească frivole-i ce l-a scos din minți.

Căci ea e minunată-n fire și-nțeleaptă.
Iar el e dus de nasu-i spre-o lume depărtată.