O mie de gânduri pătrund prin ferestre,
toate, scutiri de durere pentru ochii hrăniți cu lumină.
Ca să le văd am desfăcut nasturii umbrelor
Am destrămat cămășile cerului pătate de nori;
Retușată, iubirea se vede în apă ca o respirație,
Nimic din cele ce supără liniștea-
Hărmălaia se ia de la mersul pe sârmă
printre străini cu voci scobite de teamă,
căptușite de preziceri.

Beau dintr-o frunză,
Mănânc dintr-un sâmbure
Și lapte de rouă am vărsat pe guler.
Port un câine la gât-
Unde să cer ajutor acum?