Între lumină și întuneric
culorile dansează frenetic.
Mi se-agață rozul de gleznă
ca un copil de sânul mamei,
iar pe tâmplă mi se prelinge
un picur de albastru rătăcit
în păienjenișul unui alt cer.
Verdele îmi diluează-n sânge
o fantomatică pădure de trestie
din care ochii galbeni mă pândesc.
Mai calc din când în când
în vreun roșu ascuțit,
sau mă învinețesc lovindu-mă
de maroul vreunei ramuri de gând.
Și atunci mă privesc mirată
și-mi spun : Doamne, ce m-aș face eu
fără culorile dintre lumină și întuneric?