o mulțime de hârtii
pe care le semnezi
în fiecare zi.
ești sau nu de acord cu clauzele stipulate,
îți scrii numele pe ele
pentru că e singura regulă care trebuie conservată.
suntem toți circumscriși formalului,
ne supunem rigorilor sale și, într-un fel,
ne calmează conștiința responsabilității dintâi
pe care ,neintenționat, am declinat-o.
jucăm șotronul într-un cadru precedat de orice cuvânt
și nu suntem în stare să ne întrebăm cui îi aparține creta.
Excepțional, o piesă are curajul să-și parafeze singură contractul
și să-și însușească drepturile de autor.
Răspunsul se prelinge silențios
de pe țeava puștii
către tâmplă.
Subiectul și predicatul
fiind asumate,
apare și dilema-
ce contează mai mult: semnătura sau tăcerea?