El o strigă, ea zâmbește!
Are presimțirea crasă că-i în plasă!
Căci deja o vede prinsă ca un clește,
În ale lui brațe de iubire dusă.

Mormăind și duduind ca locomotiva,
Ea, acceptă-acum slăbită mititica!
Nu mai poți cu mâini pe coapse să fi diva,
Alta-i viața minunată, fără gura lui mămica!

El prudent, pe calea netezită, calcă.
Nu se-aruncă ca-nnecatu’ după cracă,
Toacă orice-mpotrivire, fără o remarcă,
Ca un șarpe se-unduiește, se înneacă.

Lacrimi șiroind în trezirea-i beată,
Dragostea nebună dispărută-i toată.