o noapte albă din colierul cu pietre grele
pe un fir de ață uzat

își petrece genele pe șoldul flămând
de propria-i voință de a trăi goală
în nuanțele ciudate ale crizelor de nervi
din șemineul ce arde lemnul de brad
doar artificiile vii sărută coapsele
aparențelor banale

într-o cădere liberă se stinge focul
bocancilor grei ce-și târăsc șiretul rupt
pe ștergarul alb cu ciucuri de gheață
a murit plictisit de noroiul unor ofrande

în camera gri ciudat cade cortina
cu pajura-n sus

de costumul de gală din noaptea sfâșiată
gol se lovește adevărul răcoros și mut
din clătinat se holbează la genunchii roșii
scrijeliți de pragul netrebnic din vis
și închide un ochi pe greaua pleoapă
a apusului…
nins.