Copilo, prea mult ne-am iubit pe pământ,
e timpul de-acum să zburăm către stele,
să fii eroina mirărilor mele
în spațiul cerului rece și sfânt…

Zburând pe deasupra pământeștilor zări –
două păsări cuprinse de un dor necuprins –
vom atinge nisipul niciodată atins
dintr-o lume lipsită de-mpărați și de țări…

Din raze vom face colibă și pat
și flori de scântei ne vor crește-n grădină
și-astfel o vom duce mai mulți ani-lumină
ascunși într-un vis ca-ntr-un singur oftat.

Iar serile când pe Calea Lactee
vom merge în doi la o scurtă plimbare
îndelung vom privi Pământul pe care
ai fi fost ca și toate celelalte – femeie…

Copilo, prea mult ne-am iubit pe sub cer,
ca doi oameni de carne cu poftele vii…
haide, cât se mai poate, cât mai suntem copii
să zburăm către clipele care nu pier…