îmi alunecă nu știu ce sub umbră ca o vietate pe jumătate dispărută
mama crede că e semnul meu din naștere
parcă ar fi inima lui tata

jucăria mea preferată era o cutie din lemn
plină cu miresme de fragi
într-o zi am închis acolo fericirea toată
în altă zi am pierdut-o

de fiecare dată când mama nu-l iubește pe tata
mi se face foame înghit lacrimi
silabisesc luna cu ochii
murdar

intenționat îmi julesc genunchii de cer
între timp părinții își pregătesc moartea