peste orașul buimac
trupul zăpezii
punte zdrumicată de cer spre pământ

între nopți abrupte
trunchiul zilei
bălăbănindu-se alene

din clișeele stelelor
doar ochii ei
rămași în suspans

omătul e inima în care pașii tăi
se cufundă
ninsoarea e lacrima prin care
a trecut un înger