M-am îmbrăcat în liniștea de noapte
Cu frunză verde și cu bob negară.
Iluzia curgea din gânduri coapte
În jarul care scânteia aseară.

Tăcerea absolută, ireală,
Spălase praful hainelor de zi,
De dincolo, o taină siderală
Desfereca, prin gânduri, poezii.

Abia când Pegas trase Carul Mare
Aproape, să mă urc și eu în șa,
Am constatat că amintirea doare
Și nu mă pot debarasa de ea.

Așa că îmi revin, trăgând concluzii,
Cobor în vânturarea ce-o să vină.
Mai e încă o zi cu deziluzii
Și iar mă arde proza citadină.
â