Dacă mi-ai atinge, în sărut,
gândul trimis hai-hui,
s-ar naște îngeri fără aripi,
cu ploaie în loc de gene,
s-ar face rană pământul pielii răzvrătite
de trecerea ta dincolo de granița
fără pași pe fâșie.
Acum, îmi geme lacrima în plămânul drept,
înghit tăcerea și-i rumeg înțelesul
adun cioburile uitate de ochii tăi nevăzuți.
Mă doare uimirea acestui mic- dejun
cu unghii înfipte în carne.
Las îngerii fără aripi să- și caute ființa

Victime colaterale, ai spune.

E atâta liniște.