Alb ca leșinul somnul copilului,
neliniștitor ca îndepărtatul altundeva.
Niciodată iubită mama cu disperare
ca în noaptea aceea de iarnă ce sticlea în bătaia roților de tren.
Aproape încremenită
în colțurile moi ale viselor mele.
Dincolo de geamurile ferecate în gheață
un înger călare pe un căluț de rumeguș.

Apoi, cerul pe cale de trezire
și spaima că voi rămâne veșnic
lângă valijoara de carton-o insuliță
cu miros amărui de drum înzăpezit.
Frica dospea în gât
în timp ce-mi număram degetele.

Un cântec ca o bătaie de aripi de fluture…
O domolire palidă ca o jucărie îngropată
pe care speri s-o găsești la întoarcere.