mâinile mele se numesc mănuși .când plouă
le țin împreunate în vaze de sticlă
să se spele de toate luminile strangulate devreme
să înflorească înapoia cuvintelor scrise
le țin deasupra privirilor când
nu ajung acasă la număratul descrescător al nopților
le înnod de mânere întortocheate sau de oamenii
aliniați în stațiile de metrou pregătindu-se
să fie născuți încă o dată urlând
vara mâinile mele au radăcini sufocante
în loc de oase și toți sunt șocați de faptul că
pot să și scriu purtându-le

în rest nimic anormal.

am forma unei rochii lungi
nepurtată vreodată la baluri de caritate
prin ea se văd fremătând coastele tăiose
pe care se scrie cu degetul.sau cu inima sau
cu oameni târzii cu ochii lor mari neînchiși vreodată
plutind în mine ca într-o cană cu ceai
verde