agățat cu degetele
de trupul tău de pasăre înfometată
începe să se lase frigul
morții se înghesuie în cimitire plictisitoare
șarpele umblă nestingherit
potop de nebunie
vagabond rătăcesc prin apele acestui descîntec
gîndind la descompunerea unei miresme de înger

mă întrebi verzi și uscate
în timp ce iarba îmi străpunge tălpile
iluzia că voi iubi un trup domestic
este doar o mulțumire măruntă

dușmanii mei se lăfăie-n oglinzi
urlu sincer și dezinteresat
arunc zgomotul otrăvit al vorbelor
pe toate zidurile ce mă înconjoară
lașitatea mea se deschide ca un hău

în această lume putred de naivă
cărnurile au densitatea dovlecilor desfăcuți
pielea femeilor este caldă
ca porțelanul castroanelor de supă