Furtunile tund arborii chilug
Că-și spune veștedul noiembrie vrerea.
Livezile le-a-ncețoșat vederea
Să n-afle câtătoarele cum fug.

Lumina suverană, decăderea
Și-o plimbă-n doliu pe al bolții crug;
Blesteme-n șoapte ploilor îndrug
Să ia acum și florilor puterea.

Nici crengile pe loc nu pot să steie,
Nici apele, nici negrii nori pe sus:
Vântoasele-s scăpate de sub cheie.

Numai pământul singur stă supus
Și-n dansul ruginiu de Salomeie
Își pierde capul soarele-n apus.