Întoarce-acum, domniță, privirea către pajul
Bolnav de poezie, ce ți-a adus în dar
Tăceri diamantine și a avut curajul
De-a-și scrijeli iubirea în piatra de hotar.
(Sunt treceri spre niciunde, mai grele ca o moarte
Și blèsteme neghioabe, rostite dinadins
În lunga agonie!) Tu părul ca o noapte
Prefiră-l, iertatoare, pe chipul lui învins;
Apropie-ți de-obrazul săpat de ploi și dulce
Ca rodiile, gura, în ultimul sărut,
`Nainte ca în groapa uitării să se culce
Și să-l îmbrățișeze toți îngerii de lut;
Și chiar de niciodată el nu va auzi-o,
Încheie-ți rugăciunea iubirii cu „Adio”.

6 IV 2009