CÂND PLOUÃ


De când plouă cam mult, ochii lumii sunt triști,
Te condamnă la somn, te îndeamnă să riști
În puține măsuri la multiple nevoi,
La pământul de lut, la ființa din noi.

Însă pare ciudat, dacă ploaie n-ar fi
Lacrimi pentru un plâns nicăieri n-ai găsi,
Nici privire de soi sau păduri de argint
N-ar mai fi printre noi, n-ar mai fi pe pământ.

Dacă plouă prea mult, ce-aș putea să aleg,
Ce mister necuprins m-ar dori să-l dezleg,
Ce plăceri să cunosc printre nori de metal,
Când în spațiul păgân a urî e vital?

Ce șiroaie să-nscriu într-o matcă de râu
Când plăcerea din noi e un amplu desfrâu
Care cară ciudat amintiri în mormânt:
Câte ploi să mai beau, câte lacrimi, cât vânt?