Picură liniștea – apă sălcie.
Pânza de păianjen soarbe tăcerea
Din aerul cu pulsul mort.
Culorile palide tremură
ascunse-n colivia unui crepuscul.
Ușa oprește în prag scările
Iar fereastra mă ține prizonier
“Portret în ramă albă “ .
Urmăresc calvarul craniilor în defilare.
Doar cenușa poate simboliza re-nașterea ?
Semizeul acela a furat
Numai un singur fel de foc ?
Neantul se mai joaca cu hazardul?
Ființa e sublimul păcat al materiei?
Proprietarul primului cuvânt
Are moștenitori pe măsură?
Dar unde s-o grăbi moșul acela ?
În mod sigur, la noapte va ploua !