Îmi pulverizez umbrele în stratosferă,
Devin atomi negri înconjurând emisferă,
Ambiguitatea se încruntă împărțită în numere iraționale
Și-n fiecare cifră stă un eu stăpân pe actele voliționale.

Culeg toate frunzele copacilor încărunțite de vreme
Și cu ele îmbrac umbrele pietrelor crăpate prea devreme,
Pe care îmi așez capul în care gândurile-s șuvoi
Ce curg năpraznic în albia iubirii cu apă din puroi.

O buburuză îmi zboară prin ochii- elizeu
Și se oprește pe planta irisului pe care se cațără un eu,
Îmi cântăresc idealurile în tone armonii,
Iar muzica pe partituri logice are sonorități de utopii.

Mă integrez majorității ca individualitate
De voință, personalitate, sagacitate, aglutinate
Într-o pastă-monadă cu care văruiesc hohotul sarcastic
Prăvălit peste lume ca un verb de oțel pe o foaie de plastic.