prea largi umerii
dar te înghesui în oglindă

cârcei de viță de vie pe piept
prin care ea își trece degetele
ceremonioasă
de parcă s-ar logodi
cu carnea ta acrișoară
cu pielea înfiptă în unghii

o binecuvântezi:
ia-l și duceți-vă dracului!
îl rostogolești de pe treaptă
pe treaptă
până la tivul rochiei

le mai strigi:
să-mi aduceți nepoții să-i cresc!

ea îl ascunde sub rochie
își împreunează mâinile albe pe pântecul
tot mai umflat
ce i se lipește de buze
despicându-le în formă de prunc

apoi îl scoate
(redevine o pară)
și ți-l întinde zâmbind:
nu-mi mai trebuie
pune-l pe tine
să nu-ți fie frig!

iar pe ăsta
(și-ți arată pruncul)
agață-l în gard

și vopsește-l