Expulzat în teritoriul vieții,
lipit pe o planetă dintr-o gaxie, dintr-un univers.
Mereu drumuri dus-întors,
elipse măsurate de timp.
Sensul vieții orizontale sau verticale
Ar duce spre infinit,
dar tot infinitul încape într-un zero.
Normal de târziu încep să descopăr
cealaltă viață din mine
care nu are semnul plus sau minus -
inefabilul spirit.
Strălucirea lui îmi orbește mizerul cotidian
și timpul mă iartă de semenii mei,
atăt de conflictual flămânzi.
Îmi spăl conștiința în lacrima pură a iertării
și tot nu-nțeleg sensul vieții.