Făpturi la foc de tabără
(despre puiul fiarei-bandit)

Ne luăm bagaj cuvinte ușoare.
Le punem pe limbi.
Alt gust de încinse culoare.
Și trenul se-ntinde tiptil.

Cerul nu-și amprentează cețuri.
Pădurea din inimi dă fiori.
Nu-i putem găsi zilei coșmarul.
O lăsăm plutonului următor.

În trecut peisajul e mai banal.
Viitorul deschide un alt portal.

Visez c-am dormit în camping.
De cu zori veneau peste noi alții.

Și iubita se echipase-așa repede...
Stabilirăm să oprim și pe creste.
Abia reușeam să mă-mbrac barem.
Ea mărșăluia. Cu turiștii din spate.

Am ajuns noaptea-n cabană.
Am stat zile multe. Până-ntr-o lună.
Copilul nostru se juca pe scară.
Era veselie. Înghesuială. Hoardă.

Căutasem un pui de ceva dispărut.
Se ascunsese viclean dedesubt.

Au scormonit după el și copiii.
Se temeau parcă de-un zombi.

Ei au putut să-nvie coșmarul.
Puiul mort în traistă-apăru.
Avea cap hidos. Și trup alungit.
Dragon. Zise: “– Pe spate! Suiți!”

Ca omida străbătea noaptea.
Ameobă mutantă, plutea...
Îi călăream escrescențele crestei.
Șei în piele – spongioase scăunele...

Ne dădeam seama că involuasem.
Micșorat, văzui muște cât broaștele.

Mi se pierdeau anii lesne câștigați.
Împreună, iubito, eram copii, frați!

Însă, cei mititei, deveniră voinici.
Nu-ți face nicio problemă să știi...
Că doar ei vrură s-omoare himera.
Și-acum o deșală în vis. Sunt pe cai!