Îngerul meu e tânăr.
Părul îi este negru și văzul încă clar.
Pe brațe poartă mușchi de marmură
Și pieptul este plin de forță,
Iar pasul e hoinar.

Când ne întâlnim
Privește ca un june
La mine cum mă trec…

E sfidător în ochi.
Din fapte mă măsoară.
El trece, vis nebun,
Eternitatea-i pare o simplă nălucire
Iar eu smintit, fără de-nchipuire
Ce nu îl iau în seamă
Și mă împac cu clipa
Ce moare - soră mie –
Și lui de câmp o floare…

Nu înțelege însă
Că moartea mea e vis
Și în eternitate
El e de fapt închis.

O, îngere, eu mor spre a trăi în vis!...
Însă tu mori etern în ființa mea cuprins.