Voi deveni o doamnă cu riduri mici pe frunte
Cu slujbă, cu probleme și poate cu copii,
Am să renunț, probabil, a scrie poezii
Prea mult înduplecată de clipele mărunte.

Cu grijă și cu milă voi așeza sub cheie
Apoteoza scumpă a mâinii mele drepte
Ce m-a purtat deculță pe poduri și pe trepte
Somn toropind copilul trezit curând femeie.

Se vor seca în mine oceane de cuvinte
Și uneori, spre seară voi căuta prin hărți
Acele nopți de veghe când mă nășteam prin cărți
Simțindu-l pe Esenin prin gerurile sfinte.

Si nimeni n-o să știe, desigur, niciodată
Eu nu voi recunoaște și nu voi vrea s-afirm
Că-s bine în afară, da-n fond sunt un infirm
Cu mâna mea cea dreaptă - o ramură uscată.