Sub cupola cu ochii reci,
Mantaua iernii se-ntinde
Și gânduri veștede mă apăs
Cu colți de diavol se-nfige…
Focul trecător se stinge
O urmă de ecou viu
Durerea încetișor se lasă
Sunt mort, acuma știu.
Marșul funebru al iubirii mele
În clinchet de clopot s-a pierdut
Spre templul cel rece
Sunt demon cu ochii căprui…
O lacrimă ce-mi brazdă,
Obrazul pustiu de sărutări
Se face scânteie
Și înger am fost de curând…
Chipul tău în piatră cioplit
Se pierde sub valuri de gânduri
Și luna zâmbește.

Pământul lipicios și negru,
Obârșie sacră mi-a fost
Un giuvaer sculptat cu fețe
Sunt rod fără un rost…

Cuvântul meu se va opri
La oameni, ca a cerului mană
Ca zeu în stele țintuit
Cu ochi de strălucire rară…
Că-n templul vechi și umed,
La raza caldă de opaiț
Un singur semn, și-am fost țarână
Acum mă-nalț.