Vis cu ochii deschiși

La poarta bisericii eram cerșetorul
Purtând o pancartă soioasă la gât,
Pe care scriam să mă scuipe poporul,
Și milă să n-aibă de-un semen urât –

Să-mi dea doar picioare în fund, și în silă
Să-mi dea o bucată de lume să sap
Cu mâinile goale, să-mi pună de milă
Coroană de fire de iarbă, pe cap –

Dar vorbe, cuvinte, silabe, să nu-mi
Mai spună, mai deie, să bată doar vântul
Prin craniul prin care-mi răsare cuvântul
Cel fără de floare, din groapa de lumi –

Și când, putrezind, le va pute mirosul,
Să-l lase să pută, să urce la cer
Doar hoitul de suflet, și-n lut, puturosul
Meu trup, precum ceara, să curgă, stingher

Pe drumul călcat cu speranțe de fier.

8 iunie 2006