Descântec
Te iubesc,dar nu-mi ești necesară
Și te-aș vinde-n târguri pe la moși
Ca să iau pe sânii tăi de ceară
Și pe ochi vreo trei arginți slinoși.

Aș ascunde-arginții în chimire
Și i-aș cerne-n vinuri măsurat
Până când și hoții-or lua de știre
Că din trupul tău m-am îmbătat.

Îmi vor lua arginții cu răbdare
Ban cu ban și m-or zvârli ăn șanț
Și se vor topi pe o cărare
Când legat mă voi trezi cu lanț

Oameni simpli mă vor recunoaște
Și m-or întreba cum te-am pierdut...
Eu din amintire voi renaște
Luând povestea de la început.

Și cu ei voi bea-njurând de ciudă
Până când, pleznind răspunsul mut
Îmi vor da, silabisind a iudă
Trei arginți lucioși cu împrumut.

Dar hulit voi plânge până-n noapte
Și în zori la târg voi merge iar
Să te iau, iubita mea de șoapte,
Ca pe+un rău ce-mi este necesar...