Săbiile plâng
Când taie suflul incert al vântului
În bocetul lor se naște durerea.
Clipe tăiate din rădăcină
Umplu aerul cu galbenul toamnei
Iar sângele apusului,
E un preludiu magmatic
Al viselor pierdute.
În culori rubinii au ofilit și bujorii,
Și câmpul e plin de petale…
Au secat izvoarele lacrimilor,
Doar durerea nu are măsură,
Din ea își cresc țepii, florile tăcerii...
Noaptea vine, uitare de umbre.
Mâine vor răsări lăcrimioare…