Fulgi micuți, numai pete albe de ceară,
Curg, și curg toate-ntr-o zi ne-mplinită,
Iar în casă tot singură, mohorâtă spre seară,
Într-o iarnă mică, meschină și frântă.

Uite-mi clopotele cum bat înghețate,
Și fulgi-mi sunt casa, și frigul vederea,
Ierni multe urâte, rămân dorințe uitate,
Iar gerul îneacă și dorul și vrerea.

O pagină singură se sfarmă în vid,
Periculos se cad cuvintele grele,
Din gându-mi tăios, pocit și morbid,
Dinspre și înspre iernile mele

Neastâmpărul unui hormon iernatic,
Se-agită în prundul vederii-nghețate,
Fulgul meu budist, ortodox și celtic,
Și mi se pare că ale mele sunt dorurile moarte.

Răsună un țipăt deasupra lumii viclene,
Zbătând troian din străfundul urâtului,
Și toate-s hidoase, multe, nebune,
Și ling un strop din patima vântului.