Mă troienesc părerile de rău
în gândul ce-a-nvățat de ieri tăcerea,
Suspinul se îneacă-ntr-un izvor
de lacrimi ce adună-n el durerea.

Pe margini de tristeți îmi sprijin capul,
de-atâtea griji ramân pe gânduri dus,
În locul unde-am rătăcit speranța
stă timpul meu cu fața spre apus.

Zbuciumul tremură de-atâta caznă
să-mi strângă albatrosi căzuți în mare
Și să-i îngroape-n sufletu-n derivă
ce și-a dorit doar un crâmpei de soare.