Mă lipesc de tine
ca de un perete cu mușchi,
granița nordului
mi-e tunsă scurt,
breton peste îmbujorările mele.
Mă înnebunesc într-un șotron,
tu îți pui trotineta
drept gaj pentru stele.
Adulmec
hârtia,
creionul haÈ™ be
proaspăt ascuțit cu dinții tăi de lapte,
ne împietrim cu gâturile întinse
din cuiburi,
jucând spânzurătoarea.
Vocala finală îți rămâne sub limbă,
o caut, mi-e sete,
ți-am fost dedicată pe rug.
Mă aprinzi
cu ultimul chibrit
al pădurii prin care ne orientam turistic.