burlanele se scurg miroase-a cositor
e-o noapte-n care iadul e un maidan de joacă
sufragerie
hol
sau dormitor la fel sunt toate
clocotesc sub apă

parchetul mi se ia pe tălpi
lutos ca-n locurile vechi de scaldă
nimic nu mișcă
perdelele cad drepte sunt de fier
iar pozele în ramă au început să vadă

în pielea goală ies gonesc pe străzi
oripilând pe cei cu frac și cu monoclu
îi las ca să mă latre
sunt domni pre limba lor
puroiul monocrom în dame/fanți de ocru

pe cer atâtea spoturi
aerul? înalte scaune de bar
ce-mi pasă dacă dincolo-mi voi trece capu’
de snobii lung vociferând c-ar sta la masă
m-am săturat –
semeț eu îi trimit la dracu

o lume deci respiră în părul de pe piept
sub mușchi o altă lume din rădăcini se naște
voi? veți simți aceasta? eroi de prin budoare
de-apostrofarea voastră
mi se cam rupe-n paișpe

da uneori
frâng arcul de sfântul meu genunchi
din așchii reci de os îmi fac pe loc peniță
iar alteori pun steagul în ochi de dobitoc
sub care n-a pierit
poetica mea viță

ați construit vezi bine
găleți de mușuroaie
vă credeți castelanii unui fantastic burg
de truda voastră îmi e milă
când zbor deasupra plajei de cuvinte
la piept picioarele îmi strâng

mă-ntrec cu stele căzătoare și cu valuri
îmi amintesc primordialul și mai visez
la ultimele ploi –
voi?
o specie gregară
pe care-o duc la gheenă
căci v-ați născut cât am lipsit de-acasă
din fermentarea pungii de gunoi